Stop...cardiac!

Pun curcubeul in randuri

Dupa o ploaie de lacrimi,

Iata si un rasarit

Printre petalele de la crini.

Uite, iti creionez harta

Printre nenumarate ganduri, 

Dupa atatea randuri...intunecate...

Iti luminez poarta.

Te-am trezit? Ai tresarit...!

Ti-am prezentat succint

Realitatea...'i cruda.

Prezentarea-mi ascutita precum spinii unui cactus

Ce nu poate fi bland...

Am vrut sa-ti arat totul cu o briza,

Dar m-am lasat dus de val si

Te-am indepartat de mal.

Acum plutesti in deriva

Insa aici e liniste si pace...

Mai ia o gura de aer si scufunda-te in dragoste...

Stiu ca-ti place, dar nu te obisnui caci,

Voi provoca iar valuri inspumate si...

Te voi zgudui din nou

Prentru a te readuce la viata...

Palpitatii

Era o vreme cand lasam ploaia sa ne “spele”, acum ne ascundem sub umbrele…

Imi amintesc…traiam, simteam, visam, speram…acum sunt fad…caci azi nu mai privesc la stele.

E numai umbra-n gandurile mele…n-am mai lasat soarele sa patrunda, de ceva  vreme…si sangele-i mai rece in vene…

Cineva imi tot spune ca-i periculos, ca stratul de ozon, nu mai e la fel de gros…

Azi privesc chiar si cu al treilea ochi in jos…m-am saturat sa-ti vad masca ce mi-a reprimat orice simtire, a stors din mine orice urma de nemurire.

Uite...scuip sange...asta inseamna ca imi ajunge.... Acum vezi? nu sunt o papusa...

Nu imi place, sa fiu condus de ate si nici nu vreau sa fiu transformat in cenusa.

HEI…TU….!!! Ridica mainile si capul sus, o sa simti si ai sa vezi firele cu care te conduc fiarele ce s-au hranit cu bucati din sufletele noastre.

Goi bantuim pe strazi gri…roboti in teste, cu cipuri chiar si-n teste.

Deconecteaza-te si-ti vei recapata suflarea si-apoi…lupta…ca sa putem visa, simti si sa putem din nou zambi…

Prinde glontul ce se apropie arzand spre a ta tampla si arunca-l catre ei caci trebuie sa piara…indurare tre’ sa ceara.

21 de grame...

                Am luat cate o bucata din peretii fiecarei incaperi, pe care le adapostesc in pieptul meu…de lumea gri...si le-am pus in randuri, ca sa te fac sa simti din nou, dar tu minti din nou ca nu-i nimic in neregula cu tine…

               Ai uitat ca esti suflet cu corp,…nu corp cu suflet, ai uitat de tine, ai uitat de ei…ai uitat de rasarit, de apus, de maluri, de valuri, de munti si de mine...

              Ai uitat sa plangi si sa te doara, ai uitat sa arati un zambet sincer, ai uitat ca te face mai puternic ceea ce nu te omoara…sau poate nu, poate acum esti ca o stana.

         Scapa de negrul imaculat ce-ti intuneca orizonturile vaste si pune-ti  culori din nou in ochi...ca din ei sa rasara curcubeul, lasa caldura, inopinat, sa-ti redea viata prin vene, sa simti cum fluturi iti zboara prin stomac si-ti pun lacrimi pe gene, arunca-ti ceasul, ca sa nu mai simti pe pielea ta cum trece timpul, macar o vreme…

                Renoveaza cele patru camere ce nu pana de mult erau insuficient de spatioase, pentru ca nu-ti mai permiteau sa simti, creaza un spatiu vast unde sa poti alerga fara sa te impiedici, unde sa poti urca fara ca cineva sa vrea ca tu sa pici, unde sa-ti tii demonii legati, in cutii colorate mici.

                Deschide-te lumii si invatati iar sa simtiti.

                Asa ca da-ti jos masca, nu te mai masca, nu are rost sa te ascunzi, dupa degete, la fel de suspecte, murdare de regrete.

                Ai doar 21 de grame…insuficient spui, dar e destul caci...lucrurile bune vin in cantitati mici...vreau sa simti si sa faci lumea sa se simta iubita, ignora cactusul ce-ti strapunge pielea, nu mai e destul nisip in clepsidra…

Aritmie...

     Printre nameti de coli A4, stau si fac bulgari de cuvinte... 

     Aliniez aici...tot ce imi vine in minte.

     Am sa imi fac si cazemata ca sa ma pot apara, in caz ca ataca potera.

     Bulgarii sunt reci, mi-a inghetat mana pe pix...si la cat de rece-i lumea cred ca a inghetat si fluviul Stix.

     Cateva creioane ma indeamna sa stropesc culori pe coli, dar vreau sa fie totul monocrom, fad, sumbru...sa nu mai ascundem rautatea (o femeie urata, grasa, perfida si vulgara), dupa trupul asta suplu.

     Oare oamenii de zapada au facut si ei candva oameni si noi acum ii facem doar ca sa le aducem un omagiu, in memoriam...poate ca nu...de fapt...cine mai stie cine ne-a creat? Sigur ati uitat... Oricum pacat, am cam spart globul asta frumos pictat si perfect modelat ce a cazut din brad pe orbita.

     Lumea-i orbita, merge foarte repede, calca tot in picioare...clar trebuie oprita...